CFR SA începe procedura de recrutare a 12 directori

CFR SA începe procedura de recrutare a 12 directori
Publicat: 30/03/2013, 14:54
Actualizat: 01/02/2019, 12:46

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA începe în luna aprilie procedura de recrutare a mai mulți manageri, urmând să angajeze șapte directori și cinci directori generali adjuncți, a anunțat sâmbătă societatea feroviară.

„Continuând implementarea angajamentelor asumate față de instituțiile financiare internaționale, una dintre cele mai mari companii din România, CFR SA, va derula această procedură în colaborare cu cel puțin trei firme independente, specializate în recrutarea resurselor umane, pentru selectarea personalului pentru cele cinci posturi de Chief Officer (n.r. – director general adjunct). În paralel se va desfășura și procedura de selecție a candidaților pentru ocuparea celor șapte posturi vacante de director, procedură care va fi efectuată de o comisie internă a companiei”, se arată într-un comunicat al companiei transmis MEDIAFAX.

Procedurile de selecție sunt deschise inclusiv pentru persoanele care ocupă în prezent posturile. Selecția se va încheia în cel mult 45 de zile.

„Această campanie de recrutare se adresează profesioniștilor din sistemul feroviar și din afara lui, fiind parte integrantă din planul de management pe care l-am prezentat board-ului administrativ. Avem nevoie de o echipă de top management care să își asume responsabilitatea unor măsuri fără de care situația dificilă a companiei nu se poate redresa. În aceste prime două luni am reușit deja implementarea unor decizii care au contribuit la reducerea costurilor și la creșterea sumelor care vor fi încasate de companie. Consumul de combustibil este în scădere cu 15%, precum și costurile serviciilor din filiale. Vom avea încasări mai mari și din creșterea chiriilor pentru terenuri și spațiile comerciale din gări”, a declarat Dimitrios Sophocleous, director general al CFR SA.

Între timp, compania a început discuțiile cu furnizorii pentru a obține scăderea prețului de achiziționare a energiei electrice.

„Am creat împreună cu Jandarmeria Română un plan de protecție care să descurajeze furturile de componente. Doar anul trecut valoarea pierderilor, provocate de rețelele de hoți, depășea suma de zece milioane de euro. La această problemă de siguranță se adaugă și nivelul extrem de scăzut al investițiilor de la buget în ultimi zece ani. Anul trecut, din cei 5.000 de kilometri de cale ferată care aveau nevoie de reparatii capitale, au fost executate lucrări doar pe 12,8 km. Din rațiuni de securitate, dar și comerciale, statul trebuie să investească în acest domeniu critic”, a mai spus directorul companiei.

Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma și președintele Consiliului de Administrație al dezvoltatorului imobiliar Impact, a preluat în ianuarie funcția de director general al companiei CFR SA, în urma unui proces de recrutare de manageri profesioniști.

CFR SA administrează aproximativ 15.000 de km de cale ferată și are în jur de 23.000 de angajați, la care se adaugă aproape 5.000 din filiale. Veniturile companiei s-au plasat anul trecut la 4,09 miliarde lei, iar cheltuielile la 3,02 miliarde lei, rezultând un profit de 1,07 miliarde lei, potrivit rezultatelor preliminare.

Comparativ, în 2011 compania a raportat la Ministerul de Finanțe venituri de 4,07 miliarde lei și o pierdere de 708,4 milioane lei.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal